Apelul disperat al unui medic: „Nu ne dăm demisia pentru că suntem lași, ci pentru că e sinucidere!”

Publicat: 05 apr. 2020, 15:30 Autor: Hermina Hagianu News
Apelul disperat al unui medic: „Nu ne dăm demisia pentru că suntem lași, ci pentru că e sinucidere!”

Medicii din România au început să își dea demisia, după ce peste 350 de care medicale au fost infectate cu coronavirus. Acest lucru a iscat un val de controverse, mulţi au încercat să condamne cadrele medicale, iar alţii alții au înțeles că pleacă pentru că nu au echipamente de protecție și riscă să se îmbolnăvească.

Un medic de la Spitalul Județean de Urgență Zalău a vorbit despre neajunsurile care îi fac pe medici să-și dea demicia în plină pandemie de coronavirus.
„Deși spitalele județene ar trebui să fie înarmate până în dinți în această perioadă, deoarece aici vin toate patologiile din toate comunitățile de lângă, acest lucru nu s-a întâmplat. Situația în toate județele a fost la fel ca la Suceava, doar că ei au fost ghinioniști fiindcă s-a mediatizat. În toate spitalele județene s-a continuat activitatea ca și cum nu a fost coronavirus. Fiecare spital județean, fiecare spital mic se descurcă pe cont propriu”, a declarat medicul pentru mainnews.ro.

Ludovic Orban, măsuri împotriva medicilor

Premierul Ludovic Orban a declarat faptul că Guvernul analizează măsurile care vor fi luate împotriva medicilor care, de teama coronavirusului, demisionează.
„Am mai auzit oameni care spun că medicii trebuie să fie sancționați pentru că își permit să își dea demisia. Noi ne facem datoria, dar să ni se dea echipamente. Nu ne dăm demisia că suntem lași, ne dăm demisia pentru că ni se pare sinucidere curată să ajutăm pe cineva fără a fi protejați în vreun fel. Ei vor doar să executăm ceea ce ni se spune, fiindcă altfel ne fac dosare, ne închid, vor să ne tragă la răspundere pentru niște lucruri care nu sunt normale. Demisia medicilor se dă pentru lipsa echipamentelor.  Nu am cerut sporuri, nu am cerut măriri de salariu, am cerut doar echipamente”, a mai spus medicul de la Spitalul Județean de Urgență Zalău
Publicat: 05 apr. 2020, 15:30 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×